Mihaela Buzărnescu este la linia de start pentru apărarea trofeul de la San Jose, la o ediție foarte specială pentru americani. Cum arată tabloul și posibilul traseu al româncei spre o nouă finală

Mihaela Buzărnescu este la linia de start pentru apărarea trofeul de la San Jose, la o ediție foarte specială pentru americani. Cum arată tabloul și posibilul traseu al româncei spre o nouă finală
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu (58 WTA) începe cursa de apărare a trofeului câștigat în 2018 la San Jose împotriva rusoaicei Daria Kasatkina (40 WTA). Turneul californian i-a adus Mihaelei, în urmă cu 12 luni, un prim titlu WTA al carierei, la 30 de ani, iar românca are acum nevoie de un parcurs la fel de bun pentru a răzbate pe un tablou presărat cu provocări, dar și cu match-up-uri din care se întrevăd oportunități.

Meciul de debut al campioanei în exercițiu aduce față în față două sportive care nu și-au mai găsit de ceva timp cel mai bun ritm de competiție

Kasatkina, fost număr 10 mondial, coborâtă 30 de poziții în clasament, a avut un sezon de iarbă de uitat cât mai repede, fără victorie. Ultimul meci câștigat de ea a venit în final de mai, la Roland Garros, iar 2019 a fost, în general, unul dezamăgitor pentru Daria, care a trecut de Australian Open la fel ca Miki, fără victorie în circuit, pentru ca apoi primele sale două meciuri câștigate să apară la Dubai (cu cvasi-necunoscuta poloneză Magdalena Frech, locul 178 WTA) și la Miami, în fața junioarei Cori Gauff, cea care ulterior avea să facă senzație la Wimbledon. Victoria în fața belgiencei Elise Mertens, la Stuttgart, este punctul de referință al sezonului Kasatkinei.

Venită după o accidentare gravă la gleznă, Mihaela a avut nevoie de nouă meciuri pentru a semna prima sa victorie pe 2019, la Acapulco, alunecând și ea în clasament față de recent stabilitul reper al carierei – locul 20 WTA. Miki a făcut un meci impresionant în turul doi la Wimbledon în fața Simonei Halep, fiind singura jucătoare care a reușit să îi smulgă un set campioanei ediției 2019. Jocul Mihaelei s-a legat la All England Club, a degajat din nou agresivitate și forță, însă nu s-a regăsit la același nivel la următorul turneu. Bucureșteanca ajunsă acum la 31 de ani a revenit pe zgură după aventura pe iarba londoneză, alegând însă să joace la Lausanne în locul turneului de la București, reușind o singură victorie înainte ca Fiona Ferro să îi scoată din buzunar o victorie ce părea la îndemână, de la set și 5-2.

Per total, la startul primului meci direct, palmaresul Mihaelei și al Dariei în sezon este comparabil: 9 victorii în 30 de meciuri pentru româncă, 6 victorii în 19 partide pentru rusoaică.

Reîntâlnire cu Svitolina?

În turul doi așteaptă, din postura de principală favorită a tabloului, Elina Svitolina, care beneficiază la San Jose, turneu de categorie Premier, de un prim tur liber. Acesta a fost match-up-ul favorit al Mihaelei Buzărnescu în 2018, până la acel dramatic meci de la Montreal, care, în decisiv, s-a încheiat cu o teribilă accidentare la gleznă care a curmat o ascensiune fantastică a sportivei noastre. Pe zgură și pe iarbă, la Roland Garros și Birmingham, forehandul capacitat la maximum al Mihaelei a fost letal pentru o Svitolina redusă la condiția unei jucătoare de pluton, fără replică.

A șaptea în lume în acest moment, Svitolina rămâne sportiva din Top 10 al cărei joc a fost descompus cel mai bine de o Miki aflată la nivel maxim.

Trebuie notat și faptul că, în ultimele luni, forma fizică a Svitolinei a fost una precară, Elina zbătându-se mult din cauza accidentărilor. Cu toate acestea, ea a reușit un superb parcurs până în semifinalele turneului de la Wimbledon, acolo unde Simona Halep nu i-a lăsat decât patru game-uri.

În sferturi se poate rejuca finala de anul trecut

Dacă va trece de primele două meciuri, Mihaela Buzărnescu ar putea să o reîntâlnească pe terenul celui mai important succes al carierei chiar pe sportiva în fața căreia se impunea în finală, în urmă cu un an – Maria Sakkari. Sportiva din Grecia se află cu 19 poziții mai sus în clasament la 12 luni distanță de la duelul câștigat net în finala turneului californian de Miki, 6-1, 6-0.

Sakkari este, la fel ca multe alte jucătoare, la primul său turneu după Wimbledon. Ea are bilanț pozitiv în acest an, 23 victorii și 15 înfrângeri, iar un posibil al doilea duel cu Mihaela ar fi unul cât se poate de interesant. Pentru a ajunge în sferturi, favorita șapte trebuie să treacă în primul tur de Ekaterina Alexandrova, apoi de o sportivă venită din calificări.

  • Mihaela Buzărnescu este singura reprezentantă a României în proba de simplu a turneului de la San Jose (tablou princpial plus calificări).

Semifinală cu flămânda Amanda?

Două americance se vor lupta, conform calculelor hârtiei, pentru un loc în semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului princpial, putând ajunge la un duel cu Mihaela Buzărnescu în careul de ași. Amanda Anisimova și Danielle Collins, favoritele 4 și 8, sunt, alături de veterana Venus Williams, repartizată tot pe această jumătate de tablou, speranțele gazdelor pentru trofeu. Collins pare mai degrabă o specialistă a turneelor de Mare Șlem, după senzaționala evoluție de la Australian Open 2019 (semifinală), 8 dintre cele 18 victorii stagionale fiind obținute de ea în cele trei Grand Slam-uri disputate până acum.

Amanda Anisimova, o adevărată devoratoare de românce în 2019, cu palmares perfect în fața tricolorelor (victorie cu Monica Niculescu în primul tur la Australian Open, cu Irina Begu și Simona Halep la Roland Garros, apoi cu Sorana Cîrstea la Wimbledon), s-ar putea reîntâlni pentru al doilea an consecutiv cu Mihaela Buzărnescu la San Jose. Statutul Anisimovei, dar și jocul său, s-au schimbat radical în ultimele 12 luni, însă chiar și în 2018 meciul celor două din turul doi a fost unul de luptă, încheiat cu victoria Mihaelei, 7-5, 2-6, 6-1.

Două chinezoaice pândesc surprizele pe acest sfert de tablou – Shuai Zhang (adversară în primul tur pentru Collins) și Saisai Zheng.

„American power” și poveștile cele mai așteptate de fani

Jumătatea inferioară de tablou propune duelul cel mai așteptat al primului tur, între americancele Venus Williams și Bethanie Mattek-Sands (ambele beneficiare de wildcard). Venus Williams aniversează 25 de ani de la debutul în circuitul profesionist (la doar 14 ani). Pe aceeași secțiune de tablou, o altă americancă va atrage și ea multe priviri: CoCo Vandeweghe își face mult așteptata revenire pe teren după o absență de nouă luni, provocată de o dublă accidentare la gleznă și picior.

Tot pe această jumătate de tablou se mai regăsesc Aryna Sabalenka (cap de serie 2), Elise Mertens (cap de serie 3), Donna Vekic (cap de serie 5) și Victoria Azarenka.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×